Înapoi
Bistrița va desființa sensuri giratorii și va introduce pasaje subterane pentru fluidizarea traficului
Actualitate

Bistrița va desființa sensuri giratorii și va introduce pasaje subterane pentru fluidizarea traficului

Postat pe 11 Dec 2025

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Bistrița va desființa sensuri giratorii și va introduce pasaje subterane pentru fluidizarea traficului

Primarul Gabriel Lazany a anunțat intenția de a desființa șapte sensuri giratorii în oraș, apreciind că acestea reprezintă un obstacol în intersecțiile semaforizate. „Sensurile giratorii sunt eficiente până la un anumit nivel de trafic. Dacă traficul depășește acel prag, deja nu mai sunt eficiente, ci încurcă”, a explicat Lazany la Bistrița FM.

El a precizat că, în locul sensurilor giratorii desființate, se vor instala semafoare inteligente, coordonate dintr-un centru de management al traficului. „Stai la intrarea în sensul giratoriu la semafor 2, 3,5 minute, se face verde, intri în sensul giratoriu și trebuie să dai prioritate pentru că au verde toți ceilalți. După noul proiect, se va rezolva această situație”, a adăugat edilul.

Potrivit timponline.ro, municipalitatea va introduce și sensuri unice pe anumite străzi, iar patru pasaje subterane sunt în pregătire. „Am discutat cu reprezentanții CNAIR pentru schimbarea sursei de finanțare a proiectului, din PNRR pe Programul Național de Transport. În 17 decembrie vom aproba actul adițional în Consiliul Local și suntem în faza de achiziții”, a menționat primarul.

Totodată, proiectul prevede lărgirea DN 17 la trei benzi la intrările în oraș, cu o bandă reversibilă pentru a gestiona mai bine traficul în orele de vârf. Lazany a subliniat că peste 10.000 de autoturisme și 2.500 de TIR-uri tranzitează zilnic Bistrița, iar această măsură va reduce presiunea traficului local. „Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar după implementare Bistrița va avea altă față”, a conchis edilul.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Guvernul crește cu 40% redevențele pentru petrolul și gazele OMV Petrom

Guvernul a anunțat o majorare de 40% a redevențelor pentru petrolul și gazele extrase de OMV Petrom în licențele preluate la privatizare. Măsura face parte dintr-un pachet adoptat pentru reechilibrarea colaborării cu compania pe următorii 15 ani, potrivit unui comunicat oficial.

Actualitate

Apicultorii și fermierii cer oprirea legii privind pulverizarea pesticidelor cu drone

Un număr de 21 de asociații de apicultori și fermieri au trimis autorităților o scrisoare deschisă în care avertizează că proiectul de lege ce permite utilizarea dronelor pentru pulverizarea aeriană a pesticidelor riscă să fie adoptat „în grabă”. Aceștia subliniază că o astfel de practică este interzisă în Uniunea Europeană.

Acasa Recente Radio Județe