Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: „Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a raspuns: „Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batranii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tanar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plange. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”. Dupa arestarea acestora, Lavrentie a vandut vasele bisericii si a impartit banii saracilor. In timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se taia capul, Sfantul Lavrentie i-a iesit in cale si i-a strigat: „Nu ma lasa, Parinte Sfant, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”. Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldati si somat sa-i daruiasca imparatului comorile de care vorbise. Ca imparatul sa cunoasca despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dati de Lavrentie. Cuprinsi de furie, i s-a cerut acestuia sa se inchine idolilor. A refuzat si astfel a fost inchis in temnita. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus si apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut si a primit si el botezul. S-a numarat si el in rand cu mucenicii, fiind omorat pentru credinta in Hristos (vezi ziua de 13 august). Dupa mai multe chinuri, a fost intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Lavrentie le-a raspuns: „Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infranta si smerita” (Psalmii 50 :18). Pe cand soldatii intareau focul, el i-a vestit imparatului: „Invata ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sunt ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”. Dupa ce a fost intors si pe cealalta parte, a rostit o ultima rugaciune: „Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”, iar apoi si-a dat duhul. Primind patimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. In iconografie, el este reprezentat cu cadelnita cu jar in mana, cadind si inmiresmand Biserica lui Hristos. Tot astazi se face pomenirea Sfantului Iron, filosoful și a Sfintilor sase Mucenici care au murit in Vizie.
Petrolul a început sezonul cu pași nesiguri, dar cu un lot valoros și sprijinul suporterilor, lupii galbeni încă visează la un sezon solid. Poziția actuală nu reflectă neapărat potențialul echipei, iar lunile următoare ar putea aduce surprize plăcute. Ce-i lipsește Petrolului pentru a urca în clasament și cum arată realitatea în vestiar? După patru etape din sezonul 2025-2026 al Ligii 1, Petrolul Ploiești ocupă locul 10 în clasament, cu doar
.
De-a lungul timpului, vinurile au rămas printre cele mai apreciate băuturi din lume, datorită eleganței lor și a modului în care pot însoți perfect orice moment special. Fie că este vorba despre o cină în familie, o petrecere cu prietenii sau pur și simplu o seară de relaxare, vinurile aduc mereu un plus de savoare. În ultimii ani, vinurile rose au devenit extrem de populare, mai ales în sezonul cald,
.
Sângeru, 14 august, ora 17.00 *Desfășurarea evenimentului: Decernarea premiilor Juriul concursului:Academician Valeriu Matei- președinte, Florin Sicoie- scriitor, Gelu Nicolae Ionescu-ț scriitor * Recital de poezie pe versurile lui Lucian Avramescu – Sergiu Cioiu *OUROBOROS prezintă “Sunt trăznete mai sus cu o octavă” – concert susținut de Gabriel Bălașa și Maxim Belciug *Lansarea volumului de poezie “Statuia vie a sufletului meu – Gânduri, cu și fără rimă” – Giorgiana Avramescu Alocuțiuni:
.
France Football a anunțat cei 10 nominalizați la Trofeul Kopa 2025, rezervat celor mai buni jucători sub 21 de ani. Lamine Yamal (Spania) și Désiré Doué (Franța) conduc lista favoriților, potrivit Mediafax. Publicația franceză France Football a publicat joi lista celor 10 finaliști pentru Trofeul Kopa, distincție anuală acordată celui mai bun tânăr jucător sub 21 de ani. Ediția 2025 este dominată de cluburi de top din Europa și de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.