Sfânta Iulita și fiul ei, Sfântul Chiric, au trăit în vremea împăratului Dioclețian. Aceasta a rămas văduvă la scurt timp după ce fiul ei s-a născut și a fost nevoită să îndure persecuțiile împăratului împotriva creștinilor. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si a plecat din Iconia in Seleucia. Aici este arestata si dusa inaintea judecatorului sub acuzatia ca este crestina. Judecatorul, ca sa o faca sa-si lepede credinta in Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi si i-a adresat cateva cuvinte. Chiric, desi avea doar trei ani, a strigat: „Eu sunt crestin si vreau cu mama mea!”. In urma acestor cuvinte, judecatorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatra si si-a dat duhul. Dupa chinuri cumplite, Iulitei i s-a taiat capul. Moastele sfintilor mucenici Chiric si Iulita sunt facatoare de minuni. O parte din sfintele lor moaste se afla la Ohrida, in Biserica Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Vindecatoarea. Tot in aceasta zi, facem pomenirea: – Sfantului Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; – Sfantului Vladimir, luminatorul Rusiei; – Sfantului Mucenic Lolian.
La București s-a organizat Campionatul European de Combat, participanții având parte de un weekend plin de adrenalină și provocări. Întrecerea a adus performanță pentru sportivii de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, în prima zi de concurs, delegația noastră formată din 7 sportivi, cucerind nu mai puţin de 4 medalii: Aur – Pătru Ionuț Erick – categoria 92 kg și Andreea Iordache – categoria 53 kg Argint: Alexandra Miliu – categoria
.
Ca sportul aduce nenumărate beneficii pentru corp şi minte este o informaţie generală deja, care nu mai are nevoie de multe prezentări. Totuşi, nenumărate obstacole continua să facă o viaţă activă un obiectiv destul de greu de atins pentru o bună parte a populaţiei lumii. Rezultatele nu se obţin întotdeauna repede, iar calendarele încărcate lasa rareori suficient loc sau energie pentru sport. Desigur, există soluţii, precum schimbările mici, care fac
.
Primăria comunei Blejoi a anunțat, ieri, demararea lucrărilor la primul bloc ANL pentru tineri. ”Au început lucrările la primul bloc ANL din comuna Blejoi, o investiție importantă pentru sprijinirea tinerilor care își doresc o locuință aproape de oraș, dar într-un mediu bine gospodărit”, au transmis reprezentanții autorității locale.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.