N. Dumitrescu Printre cei care vor primi despăgubiri în contul proprietăților pe care le dețin – construcții, terenuri, păduri, pășuni – pentru amenajarea centurii Azuga-Bușteni, ca lucrare de interes public, se află, pe lângă prahoveni obișnuiți și firme, atât nume celebre, cât și două dintre primăriile de pe Valea Prahovei. Confirmarea a venit odată cu publicarea, acum două zile, în Monitorul Oficial al României a hotărârii privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Bușteni”, precum și aprobarea listelor cu cei care vor fi despăgubiți, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor. Concret, pe lista celor 121 de despăgubiți ale căror proprietăți private sunt afectate de lucrarea menționată, se regăsesc fostul Rege Mihai I – pentru o suprafață de pășune de 593 mp, suma alocată pentru despăgubire fiind de 10.330 de lei, dar și fiicele acestuia, așa cum sunt ele menționate în Monitorul Oficial: Margareta a României, Elena a României, Sofia a României, Walker Irina- care pentru o suprafață de pădure de 783 mp vor primi 13.639 de lei, iar pentru masa lemnoasă – 7.767 de lei. De asemenea, pe lista acelora care vor mai primi despăgubiri, în baza Legii nr. 255/2010, se regăsesc și Primăriile Azuga și Bușteni, care vor primi despăgubiri pentru că le sunt afectate o serie de bunuri aflate în proprietate. De exemplu, Primăria Azuga va primi , în cazul unei fânețe de 4.932 mp, despăgubire în valoare de 490.931 de lei, iar Primăria Bușteni, pentru o serie de curți-construcții, va primi peste 2 milioane de lei, cu mențiunea că în cazul ambelor administrații locale lista de despăgubiri este destul de mare. Așa cum reiese din informațiile publicate în Monitorul Oficial, valoarea totală a despăgubirilor pentru cei 121 de proprietari ale căror bunuri sunt afectate de amenajarea centurii Azuga-Bușteni sunt de 23.242.000 de lei. Lista cu despăgubiții a fost publicată în contextul în care în ședința de săptămâna trecută a Guvernului au fost aprobate amplasamentul lucrării de construire a variantei ocolitoare Azuga-Bușteni și asigurarea fondurilor necesare pentru exproprierea unor imobile situate pe raza celor două localități, sumele individuale urmând să se aloce de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. ”Actul normativ aprobă amplasamentul lucrării de construire a variantei ocolitoare Azuga-Bușteni și asigură fondurile necesare pentru exproprierea unor imobile situate pe raza celor două localități. Lucrarea este menită să conducă la fluidizarea traficului local și turistic pe DN1, în zona celor două localități, una dintre cele mai aglomerate artere din România. Drumul va asigura legătura dintre DN1 și viitorul nod de autostradă, atunci când autostrada A3 va fi construită. Practic, când A3 va fi construită, această centură va prelua traficul de descărcare de pe autostradă. Astfel, se alocă suma de 23,2 milioane de lei pentru exproprierea unui număr de 121 imobile și o suprafață de teren de 104.059 de metri pătrați.De asemenea, pentru realizarea lucrării, este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 89.411 mp aparținând proprietății publice a statului și o suprafață de teren de 22.395 de mp aparținând proprietății publice a unității administrativ-teritoriale Azuga și Bușteni din județul Prahova.
Federația Română de Fotbal a stabilit țintarul primului tur al Cupei României, în care se dispută 42 de jocuri, ce angrenează grupări de Liga a 3-a, câștigătoarele fazei regionale, dar și două din retrogradatele din eșalonul secund, CSM Focșani și Gloria Buzău, care teoretic și practic sunt puse pe tabloul competiției «pentru a se scăpa de ele», deoarece ambele sunt retrase din toate competițiile organizate de FRF. În acest tur,
.
Alegerea frigiderului potrivit poate fi o adevărată provocare, mai ales când trebuie să decizi între două aspecte esențiale: volumul și consumul de electricitate. Este o dilemă des întâlnită, pentru că fiecare dintre noi vrea un aparat spațios, care să păstreze alimentele proaspete cât mai mult timp, dar în același timp să nu aducă facturi mari la curent. Dacă și tu te afli în această situație, nu ești singur. Să vedem
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.