Timp de trei zile, copii, părinți, voluntari, artiști și susținători s-au implicat într-o serie de activități și spectacole, dând viață „Regatului Înghețatei Bune”. Sub conducerea personajelor Regele Gelato și Regina Răcorica, cei prezenți au fost invitați să strângă ștampile în Pașaportul Festivalierului, câștigând în schimb titlul de Cavaler al Binelui. Evenimentul i-a avut ca invitați pe artiști precum Andia, The Urs, Gașca Zurli și Alexandra Ușurelu, iar atmosfera a fost completată de momente de bucurie, dans, muzică și activități interactive. Participanții au lansat baloane cu dorințe, au lăsat mesaje de susținere și au împărtășit momente calde, întărind ideea că binele se simte și se răspândește. „Timișoara a dovedit că are inimă. Că poate să simtă, să dăruiască și să vindece. Vă mulțumim, din inimă, tuturor celor care ați fost parte din această minune. Pentru fiecare copil căruia i-am oferit o zi în care s-a simțit văzut, iubit și protejat – a fost un pas spre o viață mai bună”, a transmis Angela Drăghia, președintele Asociației „Inima Îți Vorbește”. În cele trei zile ale festivalului, comunitatea a reușit să adune suma impresionantă de 54.000 de euro, provenind din donații, activități și contribuții realizate pe durata evenimentului. La aceasta se adaugă 30.000 de euro din donațiile premergătoare festivalului. Cu un total de 84.000 de euro, suma adunată va merge către Casa InimiiLor, viitorul spațiu terapeutic, în care cei 70 de copii aflați în grija Asociației „Inima Îți Vorbește” vor primi o nouă șansă la vindecare. „Acești bani înseamnă mai mult decât o sumă. Înseamnă șansa la vindecare, siguranță și iubire pentru copiii care au trecut prin traume greu de imaginat. Festivalul s-a încheiat, dar impactul lui abia începe”, a mai adăugat Angela Drăghia. Asociația „Inima Îți Vorbește” este o organizație non
În urma ședinței Comitetului Executiv al AJF Prahova, au fost stabilite următoarele repere pentru startul noului sezon competițional 2025–2026: Start campionat: – Liga a 4-a și Liga a 5-a vor începe sâmbătă, 23 august 2025. – Liga a 6-a – data începerii urmează să fie stabilită într-o ședință viitoare. Cupa României – faza județeană: – Turul 1 – destinat echipelor din Liga a 6-a: 16 august 2025 – Turul 2
.
După jocurile retur contând pentru barajul de promovare în Liga a 3-a fotbalistică, județul Prahova a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că are unul dintre cele mai puternice campionate județene, campioana CSO Teleajenul Vălenii de Munte eliminând, la lovituri de pedeapsă, reprezentanta Bucureștiului- Știința- și devenind a șaptea echipă ce va reprezenta județul nostru în acest eșalon, record al numărului de echipe prahovene participante în cea de-a
.
A trecut vacanța pentru jucătorii de la Breaza pregătiți de Marius Vișan, Laurențiu Urdea și Alin Negreanu, care au revenit la baza sportivă din Parcul Brâncoveanu pentru primul antrenament, în vederea pregătirii noului sezon competițional. Au răspuns “prezent” apelului tehnicienilor brezeni majoritatea componenților lotului care au încheiat sezonul precedent, cu excepția jucătorilor Răzvan Catană, Grigore Ceapă și Mădălin Andrei, deja anunțați ca plecați de la Tricolorul, cărora li se alătură
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.