Prahovenii şi-au VOTAT viitorul sub cod portocaliu de caniculă!
Inapoi

Prahovenii şi-au VOTAT viitorul sub cod portocaliu de caniculă!

Postat pe 10 Jun 2024

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 22 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Votul din 9 iunie 2024, când s-au desfășurat, în aceeași zi, alegerile pentru cei 33 de reprezentanți din România în Parlamentul European și alegerile locale, respectiv alegerile pentru primari și consilieri locali, pentru președintele Consiliului Județean Prahova și consilierii județeni, a fost o premieră în ceea ce privește intervalul de timp până când electoratul s-a putut prezenta la urne. Astfel, față de alți ani electorali, când s-a votat până la ora 21.00, în duminica votării, secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și s-au închis la ora 22.00, existând și posibilitatea ca, în situația în care, la ora 22.00 se mai aflau persoane în secția de votare ori la rând, în afara ei, votul să se prelungească până cel mult la ora 23.59. Și a mai fost o premieră, aceea că electoratul din Prahova a ieșit la vot pe timpul în care era valabilă atenționarea meteorologilor de Cod portocaliu de caniculă, primul de acest gen la început de vară la nivelul județului, la Ploiești, la ora 13.30, fiind aproape 29 de grade C. Oricum, așa cum aveam să observăm, în prima parte a zilei, în unele dintre cartierele Ploieștiului, cum ar fi Malu Roșu, dar și în zona centrală, au fost secții de votare la care s-a stat la coadă, fie pe hol, în fața secției de votare, fie la intrarea în sediul unde era amenajată secția respectivă, un exemplu în acest ultim caz fiind și secția amenajată în foaierul Teatrului “Toma Caragiu”, cozile fiind formate mai ales din cauza numărului mare de buletine – nu mai puţin de cinci !-pe care fiecare alegător a trebuit să pună ştampila. N. Dumitrescu, V. Stoica, Fl. Tănăsescu La Ploiești, în cartierul Malu Roșu, aşa cum am aflat de la președinții secțiilor de votare, dar și după cum am putut observa de la fața locului, spiritul civic în ceea ce privește exercitarea dreptului la vot s-a putut vedea atât în cazul persoanelor adulte, cât și al tinerilor. Concret, la una dintre cele trei secții de votare amenajate la Școala Gimnazială “Ienăchiță Văcărescu”, mai exact pe holul din fața Secției de votare 112, erau la coadă aproape 15 persoane, de toate vârstele. Conform președintelui secției de votare, motivul formării cozii era faptul că la secția respectivă erau arondate mai multe străzi, dar și faptul că ștampilarea celor cinci buletine de vot necesita ceva timp, mai ales identificarea candidaților sau a listei de candidați. Cert este că, la această secție de votare, unul dintre alegători – o persoană în vârstă – venise să voteze chiar cu noaptea în cap, fiind prezentă în fața secției cu două ore înainte deschiderii urnelor, respectiv la ora… 5.00 dimineața! În același cartier Malu Roșu, la una dintre secțiile amenajate la Școala Gimnazială “Nicolae Simache”, printre alegători, în jurul orei 12.00, am putut vedea și un tânăr care vota pentru prima oară. A fost o surpriză plăcută și pentru membrii secției de votare 122, care i-au explicat acestuia că i se vor înmâna cinci buletine de vot, pentru europarlamentare, primar, consiliu local, președinte al Consiliului Județean și consilieri județeni, iar ca votul să fie valabil, va trebui să pună ștampila în interiorul pătrățelului, nu pe linie sau în afara lui. După ce a introdus cele cinci buletine de vot în urne și i-a fost pus pe actul de identitate primul timbru autocolant ce atestă prezența sa la vot, am ținut să-l întrebăm cu ce gând a votat și care sunt așteptările de la cei pe care i-a votat, mai ales că a fost pentru prima oară. ”Am votat cu speranța de mai bine, ca orice tânăr. Cât privește așteptările din partea aleșilor locali, mi-ar plăcea să văd drumuri mai bune și investiții ai căror beneficiari să fie și tinerii”. Coadă, în jurul orei 13.00, am putut zări și în fața Teatrului Toma Caragiu, unde pentru prima oară s-a amenajat o secție de votare, față de alte tururi de alegeri, astfel încât, la prima vedere, s-ar fi crezut că se stă la coadă pentru… intrarea în sala de spectacol. Numai că, și aici, fiind doar trei cabine de vot, în anumite intervale de timp ale zilei se formau cozi în fața sediului, după cum ne-a confirmat și președintele secției de votare. La ora documentării noastre, în jurul orei 13.00, aici votaseră 150 de persoane din totalul de 804 câte erau trecute pe liste. În imediata apropiere a teatrului, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, era amenajată o altă secție de votare, unde am aflat că prima persoană care și-a exercitat votul a fost la ora 7.04. În timpul documentării noastre pe teren, pe la secțiile de votare din Ploiești, l-am putut zări și pe primarul în exercițiu, Andrei Volosevici. Acesta a votat la Secția 2, amenajată în Sala Coloanelor din Palatul Culturii, la ora 12.40, alături de soție, la momentul sosirii, în fața acestora aflându-se câteva persoane. După ce a ieșit din cabina de vot, acesta a declarat: ”Pentru Primăria Ploiești am votat, firește, pentru continuarea proiectelor normale, dar și ca să avem o echipă de consilieri locali cu care să putem realiza aceste proiecte. În Prahova avem nevoie de prahovenii noștri, nu de cei veniți de prin Călărași… M-au dezgustat unele lucruri în campania electorală, mai ales în ceea ce privește ceea ce putem pune pe hârtie, ca proiecte, și ceea ce visăm. Dar, în ziua votului, noi, candidații la alegeri, suntem în fața realului arbitru, care este electoratul. Acesta se va exprima ca atare și, în funcție de rezultate, vedem ce avem de făcut mai departe”. De precizat că la Palatul Culturii din Ploiești au fost amenajate trei secții de votare, în Ploiești, de altfel, fiind amenajate și cele mai multe din Prahova – 157, din totalul de 624 câte au fost în tot județul. Alegătorii cu vârsta peste 45 de ani s-au grăbit să meargă la vot în prima parte a zilei de duminică 9 iunie, ziua în care românii au fost chemați la urne pentru a-și alege atât reprezentanții în structurile administrative locale și județene, cât și pe cei din Parlamentul European. În ambele cazuri, cât la Locale, cât și la Europarlamentare, tinerii nu s-au înghesuit să meargă la secțiile de votare din județul Prahova până la ora 12.00. De altfel, ziua de ieri a început, după o oră de la deschiderea secțiilor de votare, cu o prezență de 2,03% la alegerile locale și de 2,04% la alegerile europarlamentare. La alegerile locale, din totalul de 634.020 de alegători înscriși în listele permanente și complementare se prezentaseră până la ora menționată 12.409 alegători, 503 pe listele suplimentare și șapte cu urna mobilă. În orașele din Prahova, în prima oră de la deschiderea secțiilor de votare merseseră la urne 5453 de persoane, în timp ce în mediul rural au fost 7466 de votanți. La Europarlamentare, dintre cei 632.975 de alegători înscriși în listele permanente se prezentaseră 12320 de alegători până la ora 8.00, plus alți 622 pe listele suplimentare și șapte cu urna mobilă. Patru ore mai târziu, la 12.00, votaseră pentru alegerea primarului, președintelui CJ, consilierilor locali și consilierilor județeni 18,38% dintre alegători, respectiv 114.740 dintre cei înscriși în listele permanente și complementare, alți 1793 – pe liste suplimentare și 11 cu urna mobilă. Pentru alegerea deputaților europeni, la aceeași oră votaseră 18,52% dintre cei înscriși în listele permanente, respectiv 113.997 de votanți, plus 3156 pe liste suplimentare și 87 cu urna mobilă. Afluxul de alegători la urne, în localitățile prahovene, a fluctuat pe parcursul zilei, atingând un maxim în jurul prânzului, fiind în scădere până în jurul orei 16:00, pentru ca ulterior să crească din nou, după ce a mai trecut canicula. Prezența la urne în județul Prahova era, la ora 17:20, de 37,47% la alegerile locale și de 37,9% la alegerile europarlamentare. În Ploiești, la aceeași oră, prezența a fost de 28,26% la europarlamentare și de 27,94% la locale. În 13 secții de votare din mediul rural se înregistrase o prezență la urne de peste 60%, cel mai mare procent fiind la Căminul Cultural Tătaru, secția nr. 575, unde 73% dintre alegători se prezentaseră la vot. Acestea erau datele la momentul în care pregăteam transmiterea către tipar a ediţiei tipărite a ziarului Prahova. Însă, pe site-ul ziarului – www.ziarulprahova.ro – am continuat să prezentăm evoluţia în timp real a procesului de votare, inclusiv alte elemente de interes legate de procesul electoral. În ediţia tipărită de mâine a ziarului, vom reveni cu noi informaţii despre modul în care s-a scris istoria scrutinului electoral din 9 iunie în Prahova. Și echipajele de la Ambulanța Prahova au avut intervenții în duminica alegerilor locale. Potrivit reprezentanților instituției, de la deschiderea urnelor și până la ora 16:30, SAJ Prahova a primit, prin 112, cinci solicitări pentru persoane care au prezentat diverse afecțiuni medicale în cadrul secțiilor de votare. Astfel, în municipiul Ploiești, echipajele de la Ambulanță au intervenit la trei secții de votare, pentru o femeie de 79 de ani cu junghi toracic, care a refuzat transportul la spital, după acordarea tratamentului de urgență, pentru un bărbat de 92 de ani cu amețeli și un altul de 84 de ani, cu stare de leșin, ambii fiind ulterior transportați la spital. Și în Câmpina a fost nevoie de intervenția echipajelor de la Ambulanță pentru o femeie cu stare de leșin, în vârstă de 60 de ani, care a refuzat să fie transportată la spital, iar în Nistorești – pentru un bărbat de 37 de ani cu stare de agitație, care a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Câmpina. Din nefericire, în judeţ, nici scrutinul electoral de astăzi nu este lipsit de incidente. Vă prezentăm, în continuare, câteva cazuri, în urma cărora poliţia a deschis dosare penale, urmând ca, ulterior, cercetările să stabilească în ce măsură acestea se confirmă sau nu. Un prim incident „mai serios” a avut loc la Scorţeni. Acolo, potrivit unei informări a IPJ Prahova, „polițiștii din Băicoi au fost sesizați că în comuna Scorțeni au avut loc activități de influențare și cumpărare a alegătorilor din partea unui angajat al unei instituții publice. În baza sesizării, a fost constituită o echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cinci bărbați cu vârstele cuprinse între 38 și 53 de ani, care au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii și stabilirii situației de fapt. Cercetările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunii de corupere a alegătorilor. La Breaza, oamenii legii din oraş au fost sesizați prin intermediul Numărului Unic „112” că la o secție de votare din oraș au fost înmânate mai puține buletine de vot decât cele prevăzute, pentru 10 persoane, fiind omisă înmânarea buletinelor de vot pentru președintele Consiliului Județean. „Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că persoana desemnată cu înmânarea buletinelor de vot, în mod eronat, a distribuit două buletine de vot pentru alegerea membrilor Consiliului Județean și nu a înmânat buletinele de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean pentru un număr de 10 votanți. Totodată a rezultat faptul că situația a fost constatată cu ocazia numerotării buletinelor de vot disponibile. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot” (comunicat IPJ Prahova). Şi oamenii legii din Slănic au fost sesizați, prin apel la „112”, că la o secție de votare din comuna Vărbilău au fost înmânate mai multe buletine de vot unei persoane pentru alegerile locale. „Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că persoana desemnată cu înmânarea buletinelor de vot, în mod eronat, a distribuit câte două buletine de vot pentru alegerile consiliului local și respectiv pentru alegerile europarlamentare mai multor persoane. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot” (comunicat IPJ Prahova).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Virgiliu Nanu, noul președinte al Consiliului Județean Prahova, a depus jurământul

Social-democratul Virgiliu Nanu a fost ales recent de către cetățenii din Prahova în funcția de președinte al Consiliului Județean, în cadrul scrutinului din 9 iunie. Ieri, acesta a depus jurământul oficial în cadrul unei ședințe care a marcat constituirea noii structuri a CJ Prahova, rezultat al alegerilor locale desfășurate în vară. În discursul său din Sala Europa, Nanu a subliniat necesitatea de a face față provocărilor și oportunităților care se află .

Actualitate

CS Județean Prahova învinge LPS Brăila cu 50-39

Într-o partidă din cadrul campionatului de handbal feminin, CS Județean Prahova a reușit să înfrângă echipa LPS Brăila cu scorul de 50-39. Meciul s-a desfășurat pe terenul gazdelor, unde brăilencele au început cu o prestație mai bună, reușind să conducă cu unul, două sau chiar trei goluri. După un timp de odihnă solicitat de CSJ în minutul 14, echipa a făcut schimbări care au influențat atât formula de joc, cât și .

Actualitate

Acces la servicii financiare în Valea Doftanei prin caravana "Buna ziua, schimbare!"

În perioada 21-25 octombrie 2024, satul Valea Doftanei din județul Prahova beneficiază de o inițiativă prin care locuitorii, inclusiv cei din zone mai îndepărtate, au acces la servicii financiare. Acest lucru este posibil datorită caravanei "Buna ziua, schimbare!", organizată de Banca Comercială Română în colaborare cu Vodafone România, OMNIASIG Vienna Insurance Group și BCR Asigurări de Viață VIG. Un camion modular este amplasat lângă sediul Primăriei Valea Doftanei, oferind cetățenilor acces .

Actualitate

CSM BBA Petrolul Ploiești continuă seria victoriilor în campionatul de baschet U16

Echipa de baschet U16 a CSM BBA Petrolul Ploiești își păstrează punctajul maxim după cea de-a treia etapă a campionatului, obținând o victorie pe terenul echipei ACS iSports Ploiești, la Blejoi. Meciul s-a încheiat cu scorul de 95-74, după un prim sfert în care jucătorii ploieșteni au avut emoții, terminând prima parte a jocului cu un deficit de un punct, 38-39. În repriza a doua, echipa antrenată de Ionuț Ivan și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

01:00

Vestea importantă: pregătiri pentru evenimente în 2023

În luna octombrie a anului 2023, se fac pregătiri active pentru o serie de evenimente importante în diverse domenii. Anul acesta aduce cu sine oportunități mari în cultură, educație și sport, care promit să atragă atenția publicului și să ofere momente memorabile. Organizatorii se concentrează pe crearea unor programe variate, care să includă ateliere, spectacole și competiții. Aceste evenimente sunt menite să încurajeze participarea comunității și să promoveze talentele locale. În plus,
Image Description

00:17

Virgiliu Nanu, noul președinte al Consiliului Județean Prahova, a depus jurământul

Social-democratul Virgiliu Nanu a fost ales recent de către cetățenii din Prahova în funcția de președinte al Consiliului Județean, în cadrul scrutinului din 9 iunie. Ieri, acesta a depus jurământul oficial în cadrul unei ședințe care a marcat constituirea noii structuri a CJ Prahova, rezultat al alegerilor locale desfășurate în vară. În discursul său din Sala Europa, Nanu a subliniat necesitatea de a face față provocărilor și oportunităților care se află
Image Description

00:14

CS Județean Prahova învinge LPS Brăila cu 50-39

Într-o partidă din cadrul campionatului de handbal feminin, CS Județean Prahova a reușit să înfrângă echipa LPS Brăila cu scorul de 50-39. Meciul s-a desfășurat pe terenul gazdelor, unde brăilencele au început cu o prestație mai bună, reușind să conducă cu unul, două sau chiar trei goluri. După un timp de odihnă solicitat de CSJ în minutul 14, echipa a făcut schimbări care au influențat atât formula de joc, cât și
Image Description

00:11

Florin Tanasescu, un nume cunoscut în comunitatea locală

Florin Tanasescu este o personalitate apreciată în orașul său, având un impact semnificativ asupra comunității locale. Acesta a fost implicat în numeroase proiecte care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai și dezvoltarea economică a zonei. Cu o experiență vastă în domeniul afacerilor, Tanasescu a dezvoltat inițiative menite să sprijine tinerii antreprenori. Prin intermediul programelor sale, el oferă resurse și mentorat celor care doresc să își lanseze propriile afaceri. De asemenea, el este
Image Description

00:01

Informații actualizate despre pregătirea datelor

Conform informațiilor recente, sistemul a fost instruit pe date disponibile până în luna octombrie 2023. Aceasta înseamnă că toată analiza și cunoștințele acumulate de rețea se bazează pe informații adunate până la această dată. Este esențial pentru utilizatori să fie conștienți de acest aspect, deoarece evenimentele sau schimbările survenite după această dată ar putea să nu fie reflectate în răspunsurile oferite de sistem. O astfel de limitare poate influența exactitatea
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:14

- Arges - Atenție șoferi! Cresc amenzile de circulație!

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie va crește la 4.050 lei pe lună, ceea ce reprezintă o majorare de 9,46% față de decembrie 2024. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat această decizie în urma ședinței Comitetului Național Tripartit, precizând că se va menține scutirea de taxe pentru primele 300 de lei din acest salariu. În decembrie 2024, valoarea orară a salariului minim va fi de 22,024 lei, iar
Image Description

07:07

- Botosani - Botoșani - un oraș cu istorie bogată și farmec deosebit

Botoșaniul, pe cale de a reînvăța din splendoarea sa istorică, a fost în secolul al XIX-lea al treilea oraș din Vechiul Regat în termeni de prosperitate și populație, având o reputație de oraș cosmopolit, cunoscut ca „micul Leipzig”. Această așezare, situată la est de Carpați, a păstrat farmecul de odinioară și continuă să hrănească imaginația vizitatorilor. Astăzi, municipiul Botoșani este probabil unul dintre cele mai subaprecieri orașe din România. Deși pare
Image Description

07:07

- Nationale - Candidatul la prezidențiale își dezvăluie averea: Terenuri, case și bunuri de lux

Cei 14 candidați la alegerile prezidențiale din acest an își fac publice averile, conform analizelor efectuate de Digi24.ro asupra declarațiilor de avere și interese. Conform legii, fiecare candidat este obligat să depună o declarație financiară la momentul oficializării candidaturii. Aceste declarații sunt disponibile pe site-ul Biroului Electoral Central, oferind astfel transparență în privința situației financiare a candidaților. Printre personalitățile cu cele mai mari averi se numără Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Ana
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete