Rusia își dezvoltă propria aplicație de mesagerie. WhatsApp, avertizat să se pregătească de plecare
Inapoi

Rusia își dezvoltă propria aplicație de mesagerie. WhatsApp, avertizat să se pregătească de plecare

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
WhatsApp ar putea fi restricționat în Rusia, după ce parlamentari ruși au declarat că aplicația reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. În paralel, autoritățile promovează o alternativă dezvoltată de stat, aplicația MAX, care ar urma să fie integrată cu serviciile guvernamentale. Termenul-limită stabilit de Putin pentru impunerea noilor restricții asupra platformelor din „țări neprietenoase” este 1 septembrie, potrivit Reuters. Luna trecută, președintele Vladimir Putin a semnat o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicații de mesagerie susținute de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Rusiei de a-și reduce dependența de platforme precum WhatsApp și Telegram. Anton Gorelkin, vicepreședinte al comisiei pentru tehnologia informației din Duma de Stat, a scris pe Telegram că aplicația susținută de stat, numită MAX, ar putea câștiga cotă de piață în cazul în care WhatsApp – folosit zilnic de 68% dintre ruși – va pleca. „A venit timpul ca WhatsApp să se pregătească să părăsească piața rusă”, a spus Gorelkin, reamintind că Meta este desemnată în Rusia ca organizație extremistă. Platformele Meta – Facebook și Instagram – sunt interzise în Rusia din 2022, după ce Moscova a invadat Ucraina. Parlamentarii ruși au aprobat în această săptămână modificări legislative ample, care prevăd amenzi de până la 5.000 de ruble pentru oricine caută online materiale pe care guvernul le consideră extremiste, ceea ce include nu doar rețelele sociale interzise, ci și politicieni din opoziție și activiști. Măsurile au fost criticate inclusiv de figuri pro-Kremlin, precum Margarita Simonian, șefa postului RT, care a avertizat că noile reguli ar putea îngreuna munca jurnaliștilor în investigarea unor grupuri de opoziție precum Fondul Anticorupție fondat de opozantul decedat Aleksei Navalnîi. Anton Nemkin, membru al aceleiași comisii IT, a declarat că soarta WhatsApp în Rusia este deja decisă: „Prezența unui astfel de serviciu în spațiul digital rusesc reprezintă, de fapt, o încălcare a securității naționale”, a afirmat el, citat de agenția TASS. Întrebat dacă WhatsApp ar putea fi interzis, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că toate serviciile trebuie să respecte legislația rusă. Rusia urmărește de mai mulți ani să obțină ceea ce numește „suveranitate digitală”, promovând servicii dezvoltate pe plan intern. Criticii se tem însă că noua aplicație de stat ar putea monitoriza activitățile utilizatorilor, iar autoritățile ar putea încetini viteza aplicațiilor străine pentru a forța migrarea către platformele autohtone. YouTube, deținut de Alphabet, a pierdut o mare parte din audiența sa din Rusia în ultimul an, coborând sub 10 milioane de utilizatori zilnici, față de peste 40 de milioane la mijlocul lui 2024, din cauza reducerii intenționate a vitezei de acces. Săptămâna aceasta, Kremlinul a publicat o listă cu instrucțiuni emise de Putin, printre care se află și un ordin de a introduce noi restricții asupra software-ului produs în „țări neprietenoase” care au impus sancțiuni Rusiei. Termenul impus de președinte este 1 septembrie. Referindu-se la acest ordin, Gorelkin a spus că WhatsApp se numără, cel mai probabil, printre aplicațiile vizate de restricții. Între timp, acțiunile companiei ruse VK, controlată de stat și dezvoltatoare a unor servicii alternative precum VK Video (rival YouTube), au crescut vineri cu 1,9%.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:04

- Olt - Guvernul vrea să publice lista cu numele celor care nu își plătesc datoriile la stat. „Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații”

Guvernul intenționează să modifice Codul de procedură fiscală pentru a permite publicarea numelor contribuabililor care au datorii la bugetul de stat, alături de sumele restante. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă, potrivit Economedia. Concret, măsura vizează eliminarea caracterului confidențial al informațiilor privind identitatea contribuabilului, natura obligațiilor fiscale și cuantumul acestora. „Vom propune eliminarea de la secretul fiscal a acestor informații care privesc
Image Description

01:04

- Braila - Brăilenii sunt așteptați la Târgul de ceramică, textile și produse tradiționale

* deschis cu ocazia Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, târgul își așteaptă oaspeții până pe 24 iulie, în zona scenei de pe Esplanadă * în cele 15 căsuțe puse la dispoziție de Primărie, sunt prezenți meșteri populari, artizani si creatori de frumos, care expun marochinărie, țesături, ceramică, produse apicole, lavandă și produse handmade Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Image Description

00:49

- Olt - Autoritățile locale vor decide dacă vor sau nu jocuri de noroc în localitate. Ministrul Cseke Atilla: “Este o măsură de descentralizare, prin care autoritatea locală poate să decidă”

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, în ce va consta pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. Cseke Attila a anunțat că autoritățile locale vor decide dacă vor mai avea jocuri de noroc sau nu în localitate. “Vă spun câteva măsuri din cele 2 componente pe partea de administrație și aș începe cu componenta descentralizare, unde vom propune o simplificare a procedurilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete