Trei dintre cele 4 echipe prahovene din Liga III au debutat în play-off, respectiv play-out, cu dreptul, reușind să ia trei puncte. CS Blejoi și-a luat o primă revanșă în fața celor de la Popești Leordeni, pe care i-a învins, la ei acasă, cu 2-0, clar, la capătul celui mai bun joc făcut de elevii lui Răzvan Vlad în acest sezon, culmea, Blejoiul schimbând mai bine de jumătate de echipă, față de meciul cu Leordeni din săptămâna precedentă, plus sistemul de joc! Un succes important a obținut și Tricolorul Breaza, care ”a strâns rândurile”, la propriu și adună punct cu punct, apropiindu-se de o posibilă salvare de la retrogradare, care, la finele anului trecut părea de domeniul ”SF-ului”. A fost 2-0 pentru echipa lui Vișan, la Moreni, reușitele venind pe final de meci, prahovenii scăpând de penultimul loc! Și CSO Plopeni și-a asigurat liniștea, cu o nouă victorie, învingând pe Aro Câmpulung, a doua oară, în decurs de 8 zile! A fost 2-0, chiar dacă plopenarii au jucat cu om în minus de la jumătatea primei reprize, Rusu primind două avertismente și fiind eliminat. Rămâne cu o ”viață grea” CS Păulești, care, deși nu mai pierde ”cu goluri multe”, tot nu reușește să strângă puncte și pare… condamnată! SC Popeşti Leordeni – CS Blejoi 0-2 (0-0) Marcatori: R. Tudor (58), Dr. Mănescu (78) SC Popeşti Leordeni: Păduraru – Florea, Motroc, Leafu, Al. Gheorghe – Purice (75 Tudorache), Apostol (cpt) – Abăluţă, Boiangiu (62 Țangulea), Burnaz – Stoian (62 Vlada). Antrenor: Andrei Cristea CS Blejoi: M. Cotolan – Giuroiu (cpt), Pătrascu, Ov. Costache – Toroiman (59 Bălaşa), Dr. Mănescu (86 N. Cotolan), Dima, A. Dinu (59 Popenciu), Tolea – Lambru (86 Cr. Ionescu), R. Tudor (90+3 A. Şerban). Antrenor: Răzvan Vlad Avertismente: Purice (6), A. Cristea (antrenor – 70), Vlada (88)/A. Dinu (26), Giuroiu (34), Pătraşcu (80) Arbitri: Gellert Feleki (Odorheiu Secuiesc) – Victor Făinaru (Giurgiu), Ştefan Mincu (Tȃrgovişte). Observator pentru arbitri: Andrei Ioniţă (Bucureşti). Delegat de joc: Miodrag Daniel Mihai (Bucureşti) Flacăra Moreni – Tricolorul Breaza 0-2 (0-0) Au marcat: Denis Nedelcu (74), Florin Dumitrache (90+4) Flacăra Moreni: Duță – Niță (68 Ristea), Oaie, Cernea (cpt), Oancea, G. Negrea, Neacșu (68 Băltăreț), Terec, A. Zaharia, Vasile, Predescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv Tricolorul Breaza: Neacșu – Dudu, Catrina, Burlacu, Roșu (70 Dumitrache), Catană (cpt), Duricu, Dogaru (56 Dumitru), Ioniță (46 Nedelcu), Negotei (86 Țone). Antrenor: Marius Visan Cartonase galbene: Oaie 72, G. Negrea 88 / Dudu 42 Arbitri: Alexandra Vălușescu – Marius Bărbulescu, Silviu Goicea (toți din București). Observator de arbitri: Lajos Fodor (Odorheiu Secuiesc). Delegat de joc: Mihail Băcescu (Brașov) Liga 3, SERIA 4, etapa 1, play-off CS Dinamo Bucureşti – Dunărea Giurgiu 2-0 Andrei Zătreanu (60), Claudiu Juncănaru (90+3) SC Popeşti Leordeni – CS Blejoi 0-2 Robert Tudor (58), Dragoș Mănescu (78) Liga 3 – Play-Off – Meciurile Etapei 2 Apr 5, 17:00 CS Dinamo Bucureşti – SC Popeşti-Leordeni Apr 6, 17:00 SCM Dunărea 2020 Giurgiu – CS Blejoi SERIA 4, etapa 1, play-out FC Pucioasa – CS Păuleşti 1-0 Valentin Ioniță (48) Flacăra Moreni – Tricolorul Breaza 0-2 Denis Nedelcu (74), Florin Dumitrache (90+4) CSO Plopeni – Aro Muscelul Câmpulung Muscel 2-0 Bogdan Minea (62 – penalty), Rareș Simionescu (87) Meciurile Etapei 2
Ziua de miercuri a adus un final decisiv pentru trei dintre cele patru serii din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin. Potrivit ziarulprahova.ro, CSM Târgu Mureș, SCM Timișoara și CSU Sibiu au evitat oficial retrogradarea, în timp ce Steaua București a fost nevoită să prelungească duelul cu rivala Dinamo.
CSM BBA Petrolul Ploiești a suferit pentru a treia oară o înfrângere în confruntarea cu Timișoara, scăpând astfel de perspectiva unei prelungiri
.
Sâmbătă, 10 mai, la Complexul Hipodrom Ploiești, se va desfășura o reuniune hipică specială dedicată "Zilei Regalității". Această zi are o semnificație istorică profundă, marcând trei momente esențiale din istoria României moderne. Anul 1866 reprezintă începutul domniei Principelui Carol I, urmată în 1877 de proclamarea independenței de stat și, în 1881, de încoronarea lui Carol I ca primul rege al României. Potrivit ziarulprahova.ro, anul acesta se împlinesc 150 de ani
.
Echipa Petrolul a suferit o nouă înfrângere, întorcându-se fără puncte din confruntarea de la Arad. Conform ziarulprahova.ro, diferența pe care o avea în clasament față de echipele aflate în luptă pentru evitarea locurilor ce duc la baraj a scăzut dramatic, înainte de ultimele două etape ale sezonului.
Pe stadionul "Francisc Neuman", Petrolul a suferit a patra înfrângere consecutivă, iar meciul s-a decis în cele din urmă în ultimele treizeci de minute.
.
La data de 2 mai 2025, CS Județean Prahova a obținut o victorie clară în deplasare, învingând ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe cu scorul de 38-27. Potrivit ziarulprahova.ro, acest rezultat le asigură prahovencelor promovarea matematică în Liga Florilor, cu trei etape înainte de finalul sezonului.
Echipa, antrenată de Adrian Chirut, a dominat meciul din prima repriză, intrând la pauză cu un avantaj de 21-17. Stilul de joc impus de jucătoare a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.