„Majorat” de aur!
Inapoi

„Majorat” de aur!

Postat pe 28 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Sport
Bronz, bronz, argint, locul 5, argint, şi, în sfârşit, aur! Acesta a fost parcursul fetelor din generaţia 2006 a CSM Ploieşti de la U13 până acum, la U18, când au reuşit să întrerupă hegemonia celor de la ACS Dacian Bucureşti şi să le învingă în finala campionatului! Paradoxal, în ­finala în care porneau, probabil, cu cele mai mici şanse, după două înfrângeri clare suferite de-a lungul sezonului regulat şi în condiţiile în care au lipsit, din motive medicale, două dintre jucătoarele de bază, Karina Munteanu şi Daria ­Tănase, plus Olivia Sandu, care a figurat în lotul pentru Turneul Final, dar nu a fost folosită până la urmă, din raţiuni similare. În sferturi, cu Sportul Studenţesc (63-49) şi în semifinale, cu Olimpia (84-62), fetele au arătat că se pot mobiliza să joace şi pentru colegele lor accidentate, însă evoluţia perfectă din finală, probabil că a surprins pe toată lumea. Au câştigat cu 64-59 (14-8, 16-21, 13-16, 21-14) la capătul a 40 de minute în care nu le-au oferit nicio şansă adversarelor, modul în care Loredana Munteanu, Corina Savu şi Robert Munteanu au adaptat planul de joc opţiunilor din lot bulversându-le total pe bucureştence. Trupa lui Dan Dacian n-a mai găsit reperele din prima parte a sezonului, a tras modest din toate poziţiile şi n-a avut replică la jocul simplu, pe coş, eficient, al fetelor noastre! Este un titlu naţional aşteptat şase ani, care completează „bonusul” din luna februarie – acel titlu cucerit şi la categoria superioară de vârstă, „U19” şi vine ca o încununare a muncii fetelor şi ca o recompensă a încăpăţânării cu care au crezut că, la un moment dat, vor fi învingătoare în duelul cu ACS Dan Dacian ­Bucureşti! Agnes Zane – MVP şi titulară în „Best Five”, alături de Ioana Savu! Ca de obicei, cu prilejul Turneului ­Final au fost oferite şi premii individuale, două dintre fetele noastre numărându-se printre remarcatele competiţiei. ­Astfel, Agnes Zane a fost considerată „cea mai bună jucătoare” a turneului şi, la fel ca anul trecut, la „U17”, a fost inclusă, ­alături de Ioana Savu, în „cel mai bun 5 al turneului”. Cu menţiunea că Ioana este singura componentă a lotului născută în 2007. Al cincilea titlu! Bilanţul secţiei de baschet a CSM Ploieşti ajunge, în acest sezon, la cinci titluri naţionale cucerite, la U15, U17 şi U18 masculin, respectiv la U18 şi U19 feminin, iar emoţiile se mută spre echipa U16, care va lupta pentru aur săptămâna viitoare, când este programt Turneul Final de la Oradea! Un bilanț absolut fabulous, CSM fiind, probabil, cel mai important club la nivel juvenil, la acest moment, din țară!
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Spectatori prezenți la reuniunea hipică de la Ploiești după vacanța de vară

Circa 500 de spectatori au fost prezenți pe Hipodromul Ploiești după vacanța de vară. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, sub autoritatea Consiliului Local și a Primăriei, în parteneriat cu Jockey Club Român. Programul cuprindea șase curse, patru la trap și două la galop, iar premiile erau Premiul Radu Stanian la trap și Premiul Alexandru B. Stirbey la galop. În cealaltă cursă de galop, Premiul Alexandru N. Lahovary, .

Sport

Fundașul Yohan Roche și mijlocașul Alin Boțogan în lotul U21 pentru calificările Euro 2027

Fundașul Yohan Roche, jucătorul echipei petroliste, visează la Mondial. El a fost convocat la echipa națională a Beninului pentru următoarele două meciuri din cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială. Mijlocașul Alin Boțogan se va alătura lotului naționalei „U21”, în startul campaniei de calificare la Euro 2027. Pentru tânărul fotbalist este prima convocare la reprezentativa „U21”, după evoluții cu „U20” în anii trecuți. În Grupa A, Kosovo, Spania, Finlanda și Cipru formează grupul din .

Sport

Baschetbaliștii U12 de la CSM BBA Petrolul Ploiești termină pe locul 8 la turneul final din Sibiu

Echipa de baschet U12 a CSM BBA Petrolul Ploiești a încheiat turneul final al campionatului de la Sibiu pe locul 8. Antrenorii Marian Angelian, Mihai Comănescu și Alexandru Preda au condus formația într-un parcurs cu două victorii și șase înfrângeri, iar startul în faza inițială a fost plin de promisiuni. În faza I, Grupa 1, CSM BBA Petrolul Ploiești a deschis cu scorul 53-28 în fața ACS Templiers Galaţi, apoi a .

Sport

ratarea șanselor în meciul petrolului: gicu grozav, izolat în atac

ratarea șanselor în meciul petrolului: gicu grozav, izolat în atac Pe teren, formația petrolului a avut dificultăți în a crea ocazii clare de gol, în special pentru atacantul Gicu Grozav. Potrivit publicației ziărul pra povestea, poziția sa nouă a fost un subiect de discuție, fiind folosit fie în rol de pasator, fie chiar în atac, dar rezultate concrete au lipsit în cele 80 de minute de joc. Conform sursei, în special .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

00:21

390 de alegători din Prahova înscrişi în Registrul Electoral! - V.S.

A fost descoperit cazul maladiei V.S. într-o regiune izolată din Ardeal. O nouă boală misterioasă a fost descoperită într-o regiune izolată din Ardeal. Cazul a fost denumit "V.S." și a fost raportat de către autorități săptămâna trecută. Potrivit sursei oficiale, cazul a fost identificat într-un mic sat din munții Apuseni, unde un bărbat de 45 de ani a prezentat simptomele bolii necunoscute. După o examinare detaliată, medicii au confirmat că pacientul suferea
Image Description

00:18

Finanțări de 12,9 milioane de euro pentru tranziția justă în Prahova

Un nou președinte a fost ales pentru conducerea țării. După o lungă campanie electorală, N.D. a fost declarat câștigător cu o majoritate covârșitoare de voturi. N.D. a fost învestit în funcția de președinte într-o ceremonie solemnă, în fața mulțimii adunate la Palatul Parlamentului. În discursul său de învestitură, noul lider a promis să facă tot posibilul pentru a aduce o schimbare pozitivă în societate și să ducă țara pe un drum
Image Description

00:04

George Marin se alătură luptei lui Fabian Stroe pentru medalie

Ieri seara, George Marin a fost gasit vinovat de frauda si incalcarea legilor financiare. Astazi, judecatorul Ion Popa a emis sentinta de inchisoare pentru fostul om de afaceri. Potrivit procurorilor, George Marin a fost implicat intr-o schema de frauda care a avut un impact negativ asupra economiei tarii. El este acuzat de spalare de bani si evaziune fiscala pentru sume importante de bani. Sentinta judecatoreasca vine dupa mai multe luni de investigatii
Image Description

23:37

Nicoleta Dumitrescu Zbor cu Avionul!

Două surori, Nicoleta și Andreea Dumitrescu, au fost găsite într-un parc din București dupa ce fuseseră date dispărute pentru 10 zile. Cazul a fost făcut public de către părinții lor care au apelat la ajutorul autorităților și al cetățenilor pentru a-și găsi fiicele. Poliția a deschis o anchetă și a cerut sprijinul populației pentru a găsi surorile. După mai mult de o săptămână de căutări, cele două fete au fost găsite într-un
Image Description

11:08

Paul Palaș și Gheorghe Sârbu, consilieri locali, trec în echipa PSD Prahova

Zeci de oameni protestează împotriva defrişărilor în România Zeci de persoane au ieșit în stradă astăzi pentru a protesta împotriva defrișărilor în pădurile României. Aceștia au cerut autorităților să ia măsuri pentru a proteja mediul și a stopa tăierile ilegale de arbori. Protestatarii, în mare parte tineri, s-au adunat în Piața Victoriei din București, scandând lozinci precum "Pădurea nu se vinde, pădurea se apără" și "Pădurile noastre nu sunt o marfă". Aceștia au
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:20

- Neamt - Accident pe strada Burebista din Piatra-Neamț: bărbat rănit după ce a traversat neregulamentar

Un accident pe strada Burebista din Piatra-Neamț a avut loc la data de 1 septembrie, în jurul orei 10:50, când un pieton de 68 de ani a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, incidentul s-a produs luni, 1 septembrie, în jurul orei 10:50.„În timp ce un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada
Image Description

13:20

- Vrancea - Femeie din Păunești dispărută de acasă. Autoritățile au demarat căutările

Polițiștii vrânceni au fost sesizați de către numitul Clapon Neculai, din comuna Păunești, cu privire la faptul că soția sa, CLAPON OLGA, în vârstă de 63 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul comun, în dimineața zilei de 01 septembrie a.c., ora 09:00, și nu a mai revenit. La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu un pulover de culoare roșie, pantaloni negri, papuci roșii, iar pe cap purta un
Image Description

13:20

- Vrancea - Femeie din Păunești, dispărută de acasă

Polițiștii vrânceni au fost sesizați de către numitul Clapon Neculai, din com. Păunești, cu privire la faptul că soția sa, CLAPON OLGA, în vârstă de 63 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul comun, în dimineața zilei de 01 septembrie a.c., ora 09:00, și nu a mai revenit. La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu un pulover de culoare roșie, pantaloni negri, papuci roșii, iar pe cap purta un
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete