Peste trei mii de controale derulate la nivelul Direcției Silvice Prahova, pentru combaterea furturilor de material lemnos
Inapoi

Peste trei mii de controale derulate la nivelul Direcției Silvice Prahova, pentru combaterea furturilor de material lemnos

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Actualitate
În primul semestru al acestui an, personalul Direcţiei Silvice Prahova a derulat, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei prahovene, peste trei mii de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de material lemnos, atât din fondul forestier de stat, cât și din cel particular. În urma acestora, după cum ne-a specificat inginer Ovidiu Ştefănescu, coordonatorul compartimentului «Pază» din cadrul instituţiei, au fost constatate un număr de 55 de infracțiuni, fiind întocmite tot atâtea dosare penale. Valoarea prejudiciului creat s-a ridicat la 40.258 de lei. De asemenea, personalul silvic a mai aplicat și două sancțiuni contravenționale pentru „pășunat abuziv”. Totodată, în urma inspecțiilor de fond realizate pe raza Ocoalelor silvice, au mai fost constatate și alte cinci contravenții, în sumă de aproximtiv 5.000 de lei. La o privire de ansamblu a acestor date, comparativ cu anii precedenţi, se constată menţinerea trendului descrescător la nivelul Direcţiei Silvice Prahova în ceea ce priveşte sustragerea materialului lemnos.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Pregătiri de start

Duminică, de la 18:30, este programat primul joc al “lupilor” din noul sezon. Petrolul se deplasează la Galați pentru confruntarea cu Oțelul, galben-albaștrii pregătind la Strejnic acest prim duel. Galben-albaștrii au revenit după turneul din Slovenia, staff-ul tehnic neavând probleme deosebite din punct de vedere medical.Meciul de la Galați îl va avea ca observator din partea LPF pe Dan Potocianu. .

Actualitate

Performanţă răsplătită

Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, primarul Mihai Polițeanu a premiat performanța remarcabilă a echipei de handbal Junioare 3 de la CSM Ploieşti, care a devenit vicecampioană națională în 2025, premierea venind la câteva săptămâni după performanța realizată. Fetele antrenate de Leonard Cristescu și Geta Opincariu au avut un sezon excepțional, cu 29 de victorii și doar două înfrângeri, ambele în finala cu CSM București, la Turneul Final organizat la .

Pagina de facebook

-
-

Recente din prahova

-
-

01:07

În anii 2023 și 2024 concediile medicale eliberate în Prahova au însumat peste 2 milioane de zile calendaristice!

N. Dumitrescu
Image Description

01:00

Noutăţi la Breaza

Tricolorul Breaza a anunțat primele trei transferuri pentru noul sezon, perfectate deja. Conducerea formației prahovene din Liga a III-a a ajuns la o înțelegere cu jucătorii Alexandru Ștefan, Albert Dumitrescu și Alexandru Radu, care vor îmbrăca tricoul brezean în noul sezon. Alexandru Ștefan, în vârstă de 31 de ani, fundaș central de profesie, vine de la CS Păulești, pentru care a evoluat în Liga a 3-a în ultimele 3 stagiuni
Image Description

00:40

Pregătiri de start

Duminică, de la 18:30, este programat primul joc al “lupilor” din noul sezon. Petrolul se deplasează la Galați pentru confruntarea cu Oțelul, galben-albaștrii pregătind la Strejnic acest prim duel. Galben-albaștrii au revenit după turneul din Slovenia, staff-ul tehnic neavând probleme deosebite din punct de vedere medical.Meciul de la Galați îl va avea ca observator din partea LPF pe Dan Potocianu.
Image Description

00:36

Sediul AJPIS Prahova va fi dotat cu un sistem destinat sprijinirii persoanelor cu deficiențe de vedere și hipoacuzice

N. D.
Image Description

00:27

Performanţă răsplătită

Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, primarul Mihai Polițeanu a premiat performanța remarcabilă a echipei de handbal Junioare 3 de la CSM Ploieşti, care a devenit vicecampioană națională în 2025, premierea venind la câteva săptămâni după performanța realizată. Fetele antrenate de Leonard Cristescu și Geta Opincariu au avut un sezon excepțional, cu 29 de victorii și doar două înfrângeri, ambele în finala cu CSM București, la Turneul Final organizat la
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:19

- Constanta - FOTO VIDEO Emil Constantinescu, prezent la vernisajul dedicat patrimoniului dobrogean, organizat la Muzeul de Istorie din Constanţa

Expoziția este dedicată valorilor patrimoniului național din cele două județe ale Dobrogei. Constanța și Tulcea și cuprinde cinci secțiuni: La eveniment participă și fostul președinte al României, Emil Constantinescu. Citește și: Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada organizează GRATUIT un tur cultural intitulat Pe urmele Regilor României. Vezi aici traseul
Image Description

12:19

- Botosani - Debut cu dreptul pentru FCSB în preliminariile Champions League

FCSB a învins formația andorrană Inter Club d’Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), pe Stadionul Steaua din București, în prima manșă a turului întâi al Ligii Campionilor. Campioana României a luat o opțiune pentru calificarea în faza următoare după un meci în care a alternat faze de spectacol cu gafe de proporții. David Miculescu (min.37), Darius Olaru (min.45+3 – penalty) și Marius Ștefănescu (min.53) au marcat pentru roș-albaștri, iar Rafinha
Image Description

12:19

- Botosani - FC Botoșani și-a prezentat achizițiile (FOTO)

FC Botoșani a organizat în această dimineață la Stadionul „Municipal”, conferință de presă cu ocazia debutului noului sezon competițional al SuperLigii. La acest eveniment au fost prezenți Adi Ignat, președintele FC Botoșani, Leo Grozavu, antrenorul principal al echipei, Nicolae Roșca și noul antrenor secund al „roș-alb-albaștrilor”. De asemenea au fost prezenți și jucătorii care s-au alăturat familiei FC Botoșani în această vară, aceștia fiind Sebastian Mailat, Mihai Bordeianu, Andrei Dumiter
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
prahova WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul prahova
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete