Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, primarul Mihai Polițeanu a premiat performanța remarcabilă a echipei de handbal Junioare 3 de la CSM Ploieşti, care a devenit vicecampioană națională în 2025, premierea venind la câteva săptămâni după performanța realizată. Fetele antrenate de Leonard Cristescu și Geta Opincariu au avut un sezon excepțional, cu 29 de victorii și doar două înfrângeri, ambele în finala cu CSM București, la Turneul Final organizat la Odorheiul Secuiesc. Rezultatul din acest an confirmă parcursul de excepție al echipei, care în urmă cu doi ani, în iunie 2023, devenea campioană națională la Junioare IV, după o finală câștigată tot în fața echipei bucureștene. În semn de recunoaștere pentru efortul, seriozitatea și spiritul de echipă al sportivelor, Primăria le-a acordat sportivelor și antrenorilor diplome de merit și premii simbolice pentru performanța obținută.
Duminică, de la 18:30, este programat primul joc al “lupilor” din noul sezon. Petrolul se deplasează la Galați pentru confruntarea cu Oțelul, galben-albaștrii pregătind la Strejnic acest prim duel. Galben-albaștrii au revenit după turneul din Slovenia, staff-ul tehnic neavând probleme deosebite din punct de vedere medical.Meciul de la Galați îl va avea ca observator din partea LPF pe Dan Potocianu.
.
În primul semestru al acestui an, personalul Direcţiei Silvice Prahova a derulat, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei prahovene, peste trei mii de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de material lemnos, atât din fondul forestier de stat, cât și din cel particular. În urma acestora, după cum ne-a specificat inginer Ovidiu Ştefănescu, coordonatorul compartimentului «Pază» din cadrul instituţiei, au fost constatate un număr de 55 de infracțiuni, fiind întocmite
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.