Forțele Aeriene Române demarează o misiune de poliție aeriană în Lituania
Forțele Aeriene Române au inițiat, luni, o misiune nouă de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, parte din angajamentul României pentru securitatea colectivă a NATO, informează Ministerul Apărării Naționale. Detașamentul "Carpathian Vipers", compus din aproximativ 100 de militari și șase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, este dislocat în baza aeriană Siauliai din Lituania și va desfășura activități în perioada aprilie – iulie.