Familia regală britanică păstrează tradiția cadourilor haioase de Crăciun
Update 7 ore în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Familia regală britanică continuă să își ofere în fiecare Ajunul Crăciunului cadouri amuzante, aşa-numitele „gag gifts”, respectând o tradiţie devenită emblematică, notează People.com. Fiind deja posesoare a tuturor obiectelor dorite, membrii familiei aleg să se distreze cu daruri cât mai neobișnuite, iar atmosfera la reședința Sandringham devine una plină de veselie şi surprize.
👉Tradiția germană la Sandringham și atmosfera veselă în timpul schimbului de cadouri
La Sandringham, membrii familiei regale se adună în fiecare an pentru a face schimb de cadouri, urmând o tradiție germană. Toate darurile sunt așezate pe mese lungi în sala principală, iar fiecare persoană are în față un morman de cadouri alături de un cartonaș cu numele său. Prințul Harry a descris în memoriile sale, Spare (2023), că acest moment devine un adevărat haos în care toată lumea deschide cadourile simultan, cu zgomot și voie bună.
„Conform tradiției, la începutul serii, fiecare dintre noi își găsea locul și stătea în fața grămezii sale de cadouri. Apoi, brusc, toată lumea începea să le deschidă în același timp. Un adevărat haos, cu zeci de membri ai familiei vorbind simultan, desfăcând funde și rupând hârtia de împachetat”, a scris el.
👉Cadouri trăsnite și anecdote din familie
Fostul bucătar regal Darren McGrady a declarat pentru People.com: „Cu cât este mai trăsnit și mai ciudat, cu atât le place mai mult”. Astfel, în anii anteriori, Prințul Harry a oferit un pește cântător Big Mouth Billy Bass Reginei Elisabeta, care a fost păstrat pe pianul ei la Balmoral, potrivit cărții Meghan: A Hollywood Princess a lui Andrew Morton.
Meghan Markle, în prima sa sărbătoare cu familia extinsă în 2018, a ales daruri care să stârnească amuzamentul, ajutând astfel la menținerea tradiției. Pentru Prințul William a găsit o lingură gravată cu expresia „cereal killer”, un cadou care a avut mare succes, conform autorilor Omid Scobie și Carolyn Durand.
Pe lângă darurile inedite primite de Harry de la „mătușa Margo”, folosind un pix cu un peștișor de cauciuc înfășurat în jurul lui, familia regală a împărtășit și momente glumețe, cum ar fi anecdota lui Mike Tindall despre fiul său care și-ar fi dorit o pungă cu mazăre congelată.
În timp ce Prințul William și soția sa, Kate Middleton, au sărbătorit la Sandringham alături de Regele Charles și alți membri ai familiei, Harry și Meghan, împreună cu cei doi copii, Archie și Lilibet, au petrecut Crăciunul la reședința lor din Montecito, California.