Înapoi
Statele Unite au încercat să obțină informații militare din Groenlanda fără acordul Danemarcei
Externe

Statele Unite au încercat să obțină informații militare din Groenlanda fără acordul Danemarcei

Postat 23 ore în urmă

Update 23 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Documente confidențiale ale Ministerului danez al Apărării relevă că SUA au încercat, în 2025, să colecteze informații despre instalațiile militare și infrastructura din Groenlanda, prin canale informale, fără a implica autoritățile daneze. Publicația daneză Berlingske relatează că aceste demersuri au stârnit îngrijorări privind spionajul american împotriva Danemarcei.

👉 Solicitări directe de informații în Groenlanda

Conform documentelor Forțelor Armate și Ministerului Apărării din Danemarca, în ianuarie 2025, un ofițer american a adresat de două ori, la șase zile distanță, comenzii militare daneze din Groenlanda solicitări privind detalii despre infrastructura insulei, inclusiv despre bazele și porturile militare critice. „Prima solicitare de informații a fost primită pe 16 ianuarie 2025. Pe 26 ianuarie, autoritățile din domeniul apărării au fost informate din nou că aceeași persoană anonimă a solicitat informații suplimentare”, menționează Berlingske.

Astfel de date sunt esențiale în pregătirea unui eventual atac sau invazii, ceea ce a provocat temeri în Danemarca. Rămâne totuși neclar dacă aceste informații au fost transmise efectiv către Washington și care au fost detaliile comunicate.

👉 Context politic și reacții internaționale

În aceeași perioadă, pe 7 ianuarie 2025, Donald Trump Jr. a vizitat Groenlanda, ceea ce contribuie la contextul tensiunilor. Ambasada SUA la Copenhaga a explicat că dialogul american cu partenerii din Groenlanda și Danemarca este parte a colaborării pentru securitate în Arctica și în cadrul alianței.

Președintele american Donald Trump a reiterat în 2025 dorința SUA de a cumpăra Groenlanda și, recent, a impus tarife vamale de 10% asupra mărfurilor din opt țări europene, inclusiv Danemarca, amenințând că acestea vor crește la 25% începând cu 1 iunie, până când "SUA vor primi permisiunea" pentru achiziție.

Liderii europeni s-au declarat pregătiți să răspundă unitar la noile amenințări tarifare ale SUA. Bloomberg informează că Uniunea Europeană planifică suspendarea unui acord comercial semnat cu SUA în 2025 ca reacție la aceste măsuri comerciale.

Oficialii americani nu exclud o posibilă acțiune militară asupra Groenlandei, iar prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, avertizează că o astfel de invazie ar slăbi NATO și ar fi exploatată de Kremlin pentru a justifica continuarea războiului din Ucraina.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe