Pagini memorabile din istoria fotbalului prahovean: De la "Brazda lui Novac" la "Cutia de surprize" (Istoria echipei de fotbal Tricolorului CFPV Ploiești) - Plopeni.

Continuăm seria dedicată istoriei fotbalului prahovean, iar astăzi avem privilegiul de a vă aduce povestea unui adevărat erou al fotbalului – Constantin Lipănescu, cunoscut si sub numele de Cocoș. La vârsta de 88 de ani, acesta este ultimul mohican al Tricolorului CFPV și unul dintre cei mai importanţi jucători care au contribuit la fenomenul fotbalistic în județul Prahova. L-am vizitat la casa sa din Ploiești pentru a asculta povestea sa despre fotbalul din perioada interbelică. După o carieră remarcabilă ca fotbalist, militar în cel De-al Doilea Război Mondial și antrenor la centrul de copii și juniori de la Petrolul Ploiești timp de 20 de ani, Constantin Lipănescu încă mai păstrează vie pasiunea pentru fotbal. La cei 88 de ani, memoria îi mai joacă feste, dar povestea sa rămâne vie în sufletul nostru. Cocoș s-a născut pe 18 mai 1919 la Ploiești, conform vechiului calendar, sau 5 mai conform calendarului nou. Primii pasi în fotbal i-a făcut la vârsta de 14 ani, la Tricolorul Ploiești, unde a și primit prima sa legitimare. Despre începuturile sale, el povestește cu zâmbetul pe buze: „Am început să joc fotbal prin intermediul fratelui meu, care juca pentru Excelsior Ploiești, o echipă mică din cartier. M-am îndrăgostit de fotbal și, după 6 ani, am fost legitimat la Tricolorul Ploiești.” Până în 1940, când a fost nevoit să se înroleze în armată, Constantin Lipănescu a jucat la mai multe echipe, printre care Tricolorul Ploiești, Victoria și Prahova din Ploiești. A avut o carieră impresionantă, jucând în divizia B și clasându-se pe locul 4 la Prahova și pe locul 9 la Tricolorul. Despre condițiile din aceea perioadă, el ne spune: „Unii jucători purtau bască pe cap, semn că erau căsătoriți, iar alții nu. Echipamentul consta în ghete de fotbal cu bombeu pronunțat, care permitea lovirea mingii doar cu vârful. Apărătorii aveau o bucată de metal în mijloc, cu cauciuc în față și piele în interior. Doar echipele mari aveau astfel de echipamente.” În Ploiești, pe lângă Tricolorul, mai existau câteva echipe importante: Prahova, sponsorizată de olandezul Jean Koppes, Victoria, condusă de Luigi Nery, Condor, echipa prim-procurorului Ghițeanu, și Ferro-Email, finanțată de Starke și condusă de ginerele său, Valenci. Terenurile de fotbal din Ploiești erau rare, dar în stare bună. Se puteau găsi la Gara de Sud, la Gara de Vest, pe strada Radu de la Afumați și, bineînțeles, stadionul „Municipal”. După declararea războiului, Lipănescu a fost trimis la Școala Militară din București. În 1942, a ieșit de acolo cu gradul de sublocotenent și a fost trimis pe front, unde a ajuns până la Oradea. După terminarea războiului, a revenit la Prahova Ploiești, iar în 1946 s-a retras definitiv din fotbal: „Din cauza statutului meu de militar, am fost ne