Un dinte al unei mumii boliviene rescrie istoria febrei roșii
Febra roșie nu a fost, de fapt, introdusă în Americi de către coloniștii europeni. Oamenii de știință din Italia și Regatul Unit au descoperit dovezi ale infecției bacteriene în dintele unui craniu mumificat. Rămășițele aparțin unui individ de sex masculin care a trăit în regiunile înalte ale actualei Bolivii între anii 1283 și 1383 d.Hr., potrivit sciencealert.com.
👉 Febra roșie circula în Americi înainte de contactul european
Conform analizei ADN-ului, febra roșie circula deja printre populațiile indigene din Americi cu secole înainte de contactul european, în perioada precolumbiană. „Tulpina antică transporta multe – deși nu toate – genele patogene întâlnite în tulpinile moderne de Streptococcus pyogenes", explică microbiologul Frank Maixner, director al Institutului pentru Studii asupra Mumiei din Eurac, un centru de cercetare privat din Italia. Tulpina de febră roșie pierdută în timp se dovedește a fi strâns legată de tulpinile moderne care cauzează infecții ale gâtului, separându-se de celelalte cu aproximativ 10.000 de ani în urmă.
Cele mai multe dovezi sugerează că primele persoane care au ajuns în Americi au traversat strâmtoarea Bering cu aproximativ 22.000 de ani în urmă, iar alte dovezi genomice neobservate indică faptul că S. pyogenes era prezent în Europa și Africa cu cel puțin 4.000 de ani în urmă. Oamenii s-ar putea să fi luptat cu această infecție de mult timp, iar Siberia ar putea fi fost o poartă pentru răspândirea acesteia. „Prezența S. pyogenes în diferite regiuni geografice și perioade de timp ridică posibilitatea ca aceasta să fi fost adusă de populațiile umane în timpul migrațiilor lor, contribuind la distribuția sa globală", speculează autorii studiului.
👉 Simptome, confuzii și narațiuni istorice despre febra roșie
Înainte de apariția antibioticelor moderne, febra roșie era o cauză principală a decesului și incapacității în rândul copiilor, provocând uneori pierderi de vedere și auz. Până când oamenii de știință au înțeles că infecția era cauzată de o bacterie, simptomele acesteia erau adesea confundate cu cele ale variolăi, măcelăriei și difteriei. Aceste boli sunt considerate istoric boli de frontieră – se credea că au însoțit coloniștii europeni în Americi, provocând distrugeri în rândul unei populații cu sisteme imunitare naive.
Această narațiune, totuși, este probabil simplificată, nu doar în cazul febrei roșii. Dovezi recente din ADN-ul antic din Columbia, de exemplu, deschid posibilitatea ca sifilisul să fi existat atât în Americi, cât și în Europa timp de mii de ani. Poate că nu a fost primul răspândit prin contactul columbian. Același lucru este valabil pentru lepra și acum, poate chiar și pentru febra roșie.
Dovezile ADN-ului antic ale S. pyogenes, extrase din dintele mumiei boliviene, sunt foarte fragmentate și degradate. Cu toate acestea, oamenii de știință susțin că au reușit să extragă informații reduse pentru a reconstrui un model al genomului său. „Poți să-ți imaginezi ca și cum ai pune împreună un puzzle fără să știi ce ilustrarea este pe cutie”, explică microbiologul Mohamed Sarhan de la Eurac. Acest lucru face munca provocatoare, dar Sarhan spune că înseamnă, de asemenea, că el și echipa sa „nu sunt influențați de referințele moderne – lucrăm fără prejudecăți. Acest lucru ne permite să descoperim perspective complet noi și, de asemenea, să identificăm variante genetice care s-ar putea să nu mai existe astăzi.”
👉 Progrese și descoperiri în cercetarea ADN-ului antic
Anterior, oamenii de știință care lucrau cu ADN antic au aruncat secvențe mai lungi, deoarece se presupunea că aceste fragmente de informații nu puteau supraviețui atât de mult timp și ar fi rezultat din contaminarea modernă. Această nouă cercetare susține că a depășit acest obstacol, ceea ce Maixner spune că „provocă temeliile cercetării ADN-ului antic”. „Am reușit să demonstrăm clar, pe baza tiparelor tipice de deteriorare chimică, că secvențele mai lungi erau la fel de antice ca cele mai scurte – și acestea au furnizat informații valoroase”, spune Sarhan.
Una dintre cele mai importante descoperiri a fost prezența genelor de virulență de bază în tulpina bacteriană antică. Aceasta susține clasificarea sa ca bacterie patogenă care probabil a infectat gâtul mai degrabă decât pielea.
Datorită antibioticelor, febra roșie nu mai reprezintă amenințarea mortală care era odată, deși tulpinile moderne devin din ce în ce mai problematice, în special din cauza rezistenței la antibiotice. Determinarea locului de origine al bacteriei și modul cum a evoluat de-a lungul mileniilor ar putea oferi cunoștințe prețioase pentru tratamentele viitoare. Studiul a fost publicat în Nature Communications.
