Înapoi la știri

Dinu Todoran, antrenor oficial al echipei a doua a clubului Petrolul

22 Aug 2024
3 minute min
Simona Stan
Dinu Todoran, antrenor oficial al echipei a doua a clubului Petrolul

Dinu Todoran, antrenor oficial al echipei a doua a clubului Petrolul

Dinu Todoran a fost confirmat oficial ca antrenor al echipei a doua a clubului Petrolul Ploiești. Începând cu acest sezon, Petrolul își va desfășura activitatea și cu o echipă secundă, care va juca în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc.

Noua echipă se va concentra pe jucătorii tineri, cei cu potențial din cadrul clubului, dar se va baza și pe cei mai promițători fotbaliști de la Petrolul 95 Ploiești, școala de fotbal coordonată de Daniel Chiriță.

Dinu Todoran, în vârstă de 45 de ani, revine la Petrolul Ploiești, clubul la care a debutat în urmă cu mai bine de 25 de ani. Todoran a jucat pentru Petrolul în perioada 1998-2004, timp în care a acumulat 129 de meciuri și a marcat 21 de goluri. După plecarea de la Petrolul, a continuat cariera la echipe precum Farul Constanța, Unirea Urziceni, Victoria Brănești, FC Botoșani și FC Voluntari.

Întreaga sa carieră de antrenor a început la FC Voluntari, unde a activat inițial la academie, și ulterior a preluat echipa mare. A antrenat, de asemenea, și CSM Slatina și FCSB, iar din 2021 a fost pe banca echipei FC Voluntari 2.

Dinu Todoran a declarat: „Este o onoare pentru mine să mă întorc la Petrolul Ploiești, clubul de la care, practic, am pornit în fotbalul mare! Am venit cu bucurie și cu convingerea că putem face o treabă foarte bună, deoarece Petrolul Ploiești a avut, întotdeauna, juniori foarte talentați și a fost o pepinieră pentru fotbalul românesc. Scopul nostru este să creștem acești jucători de perspectivă, astfel încât ei să fie pregătiți din toate punctele de vedere să facă pasul către prima echipă și, de ce nu, către loturile naționale.”

Todoran a început deja să colaboreze cu noii săi elevi și a primit detalii despre programul competițional de sezon.

Alte postari din Sport
Sport

Tadej Pogačar își personalizează bicicleta pentru Paris-Roubaix

În pregătirea pentru Paris-Roubaix, Tadej Pogačar a realizat modificări impresionante la bicicleta sa, inclusiv anvelope mari, carbon brut și un suport pentru computer practic. Conform cyclingnews.com, superstarul sloven a făcut toate aceste schimbări pentru a-și maximiza șansele de a urca un loc în clasamentul competiției, într-o cursă care pare să fie favorabilă unei victorii iminente.

Sport

Mircea Lucescu, omagiat în ultimele ceremonii funerare

România își ia rămas bun de la una dintre cele mai influente personalități ale fotbalului românesc, Mircea Lucescu. Miercuri și joi, mii de admiratori s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ultima zi a ceremoniilor funerare va fi marcată de solemnitate, desfășurându-se în două locații, conform ziarulprahova.ro.

Sport

CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti obține o victorie clară și ajunge la bilanț de 8/1

Echipa de baschet U20 a CSM CSŞ BBA Petrolul Ploieşti a înregistrat o victorie convingătoare împotriva CSA Steaua Sharks Bucureşti, scor 95-81, în cadrul unui meci disputat în Sala „Olimpia”. Această mare reușită le oferă un bilanț remarcabil de 8 victorii și 1 înfrângere în sezonul actual, conform ziarulprahova.ro.

Sport

Măneciu organizază Cupa „Dorinel Beznea” pentru iubitorii de fotbal

Comuna Măneciu se pregătește să găzduiască o nouă competiție sportivă dedicată tinerilor și pasionaților de fotbal: Cupa „Dorinel Beznea” – ediția 2026. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Comunal Măneciu, cu sprijinul Consiliului Local, și are ca scop promovarea fotbalului în comunitate și descoperirea de noi talente, în memoria fostului antrenor și jucător Dorinel Beznea, o figură emblematică a fotbalului local, informează ziarulprahova.ro.

Acasa Recente Radio Județe